Organizarea Listei de Invitați la Botez

Creează un model de listă de invitați la botez cu ajutorul platformei noastre, asigurându-te că ai numele complet și adresa corectă a fiecăruia dintre aceștia. Toți cei dragi trebuie să-ți fie alături la un așa eveniment! Ține evidența celor care spun da, celor care spun nu, află dacă există plus-ones și care este meniul preferat de fiecare în parte.

Cine? Da? Nu?

Clasificarea oaspeților va face totul mai ușor de organizat. Monitorizează numărul invitaților pe care îi vrei la botez, câți dintre ei confirmă că vor participa și câți se răzgândesc.

Toate acestea până măcar cu o lună înainte de ziua cea mare. Structura listei de invitați EpicPlan oferă posibilitatea alegerii meniului fiecăruia dintre aceștia, pentru a putea comunica furnizorilor preferințele și nevoile voastre.

Așezarea la mese

Pasul ulterior întocmirii listei este organizarea invitaților în sală. În cadrul aceluiași soft, puteți organiza oaspeții pe grupuri și mese anume, făcând întregul proces mai ușor de urmărit. Dacă doriți să vă organizați în mod convențional, veți așeza membrii familiilor voastre în aceeași zonă (dacă nu chiar pe toți la aceeași masă), iar prietenii care se cunosc vor sta unii lângă alții.

Dacă vreți să faceți totul mai interesant, puteți așeza toți invitații la mese în mod aleatoriu pentru a crea noi conexiuni și prietenii între cei dragi vouă.

Întocmirea și trimiterea invitațiilor

Ultimul pas după organizarea completă a listei este crearea unor modele de invitații care să vă reprezinte. Dacă doriți să optați pentru culori și tematici anume pentru întreaga petrecere, păstrați-le și când vine vorba de invitații. Nu vă pierdeți prea mult în detalii!

Conținutul acestora trebuie să fie clar mai ales din punct de vedere organizatoric. Menționați clar data, locația și programul de desfășurare. Asigurați-vă că întreaga listă de oaspeți primește invitațiile la timp pentru a vă putea anunța dacă vor participa sau nu.

Elementele de luat in considerare atunci când planifici lista de invitați la botez

Pe cine să inviți?

Pentru multe persoane, 50 de invitați este suficient pentru un botez, pentru unii e prea puțin, iar pentru alții mult prea mult. Adaptează lungimea listei de invitați la preferințele tale și ale partenerului tău. Dacă nunta a fost numeroasă, poate botezul merită să fie organizat în mod intim, însă nu există o regulă. Cât timp nu omiteți membrii importanți ai familiei și cei mai buni prieteni vă sunt alături, lista poate să crească după bunul vostru plac! Oferă tuturor celor dragi șansa de a sărbători alături de tine!

Nașii pe primul loc!

Cei mai importanți invitați la botezul copilului vostru sunt evident nașii acestuia. După alegerea datei evenimentului, al doilea pas important îl reprezintă alegerea nașilor. Asigurați-vă că programul acestora permite participarea la eveniment și că le puneți la dispoziție transportul și cazarea necesară, în cazul în care aceștia vin de departe. Informați-i de asemenea în legătură cu responsabilitățile care le revin și programul activităților la care trebuie să fie prezenți, atât în cadrul ceremoniei religioase, cât și a petrecerii de după.

Ține cont de cei aflați la distanță

Dacă nunta este o oportunitate plauzibilă de a-ți invita prietenii aflați la mare distanță să sărbătorească alături de tine, botezul s-ar putea să fie totuși momentul în care aceștia nu vor fi nevoiți să pornească la drum lung din nou. Ia în considerare organizarea unei mici celebrări cu aceștia online, unde puteți la fel de bine să închinați un pahar împreună în cinstea noului membru al familiei.

Cu toate acestea, dacă doriți ca botezul vostru să fie cât se poate de numeros, îndrăzniți să vă chemați prietenii aflați la distanță. Asigurați-vă totuși că îi anunțați cât mai din timp pentru a nu le afecta prea tare programul (ori pentru a nu îi afecta financiar, biletele de avion cumpărate last-minute sunt întotdeauna mai scumpe) și că le stați la dispoziție când vine vorba de transport și cazare pe parcursul șederii.

Vrei să deții controlul, pas cu pas, asupra planificării nunții tale și să te asiguri că nu ți-a scăpat nimic?

  • O listă complexă de activități pentru planificarea nunții tale
  • Gestionarea listei de invitați
  • Aranjarea invitaților la mese
  • Controlul bugetului
  • Modele invitații online și pentru print