Lista de invitați și aranjarea la mese

Lista de invitați, aranjarea invitaților la mese, confirmările, reconfirmările, fac parte dintre activitățile cele mai consumatoare de timp și răbdare.

În acest articol vom povesti despre cum funcționalitățile EpicPlan vă vor ușura munca și în această etapă a organizării nunții.

La început pare simplu, încropim lista de invitați, vin la nuntă, se așază la mese și se distrează. Sună bine? 🙂 Realitatea este, însă, cu totul alta. Gestionarea listei de invitați și aranjarea lor la mese se numără printre cele mai complexe și dificile decizii când vine vorba de organizarea unei nunți.

Alegerea invitaților se face în funcție de cât de mare sau de mică vreți să fie nunta. 

O nuntă mică presupune invitarea celor dragi, familie și prieteni foarte apropiați, pe când o nuntă mare înseamnă familie, prieteni, vecini (ai voștri și/sau ai părinților), colegi, rude de departe, cunoștințe, obligații etc.

Alcătuirea listei de invitați la nuntă

Indiferent de cât de mică sau de mare este nunta, platforma noastră vă permite să adăugați invitații și să alocați tipul de meniu pentru care optează fiecare invitat în parte. 

organizare lista invitati nunta
Listă de invitați la nuntă – EpicPlan

Acum pare mai simplu, nu-i așa?

Se poate reveni oricând asupra listei și se poate edita absolut orice schimbare apare pe parcurs, până în ziua nunții. Dacă vă doriți un anumit număr de persoane la nuntă, vă recomandăm să creionați și o listă de invitați “în așteptare” pentru a-i înlocui pe cei care, din varii motive, nu reușesc să dea curs invitației voastre.

Ați finalizat lista inițială de invitați? 

Acum este momentul să trimiteți invitațiile (o funcționalitate separată despre care vom vorbi într-un articol viitor), și pe măsură ce primiți confirmarea participării la evenimentul vostru drag să bifați și în aplicație. Bifând fiecare confirmare, vă va fi mai ușor să faceți aranjarea la mese.

Aranjarea invitaților la mese

Platforma vă permite așezarea digitală la mese a invitaților după bunul vostru plac. Odată ajunși aici, este important ca lista voastră să fie completă în proporție de 90% pentru a nu fi puși în situația de a face mai apoi schimbări majore în sală, mai ales după ce ați lucrat atât de mult la asta.

Faceți rost de planul sălii, așa cum va fi aranjată pentru evenimentul vostru, și stabiliți câți invitați vreți să stea la o masă. Mai apoi, este important să vă gândiți cine vreți să stea la mesele din apropierea mesei voastre (de regulă stau familia și prietenii apropiați), cine cu cine ar vrea să stea la masă, care rude sunt certate, ce prieteni nu se plac și ce cupluri ascunse există în grupurile voastre. 

Este important ca vârstnicii și copiii să nu fie așezați în apropierea surselor de zgomot mare (boxe, scenă) și lumină puternică. 

La fel de important este să evitați mesele ascunse (pe colț sau după stâlpi), în măsura în care vă permite sala de nuntă. De regulă, aceștia sunt nuntașii care se simt izolați și ajunge să îi deranjeze aproape orice la nuntă.

Deși veți avea impresia că ați finalizat și totul este planificat la acest capitol, așteptați-vă ca și înainte cu 1-2 zile să mai apară schimbări (invitați care nu mai pot participa, invitați care infirmă/confirmă foarte târziu sau invitați surpriză). Chiar și în aceste situații, puteți să îi rearanjați cu ușurință la mese cu ajutorul EpicPlan (cu recomandarea ca aranjarea să fie finalizată în proporție de 90% – puteți avea câteva mese planificate să suporte mici schimbări pe ultima suta de metri). Dacă doriți să schimbați masa pentru un invitat, niciodată nu a fost mai ușor. 


Dacă nu te-am convins încă, te invităm să îți faci un cont gratuit pe https://epicplan.ro pentru a te bucura de o organizare fără cusur și de o platformă care îți permite să gestionezi, fără stres, până și schimbările de ultimă oră.

Abonează-te la newsletter

Spune-ne părerea ta

Adresa ta de email nu va fi publicată.

No Comments Yet.

Previous
53 de activități pentru organizarea nunții tale
Lista de invitați și aranjarea la mese