Trendurile anului 2022 în organizarea evenimentelor

Posted on 3 min read

Într-o măsură mai mică sau mai mare, întreaga noastră viață este dictată de tendințe, așadar, este mai mult decât firesc ca acestea să apară și în organizarea evenimentelor dragi din viața noastră. Fie că vorbim de preparate, decorațiuni, băuturi, muzică sau alte elemente din cardul unei petreceri, vedem că în fiecare sezon apare câte o noutate care va predomina în alegerile majorității.

 

De-a lungul anilor, multe astfel de tendințe au devenit acum o bază în organizarea oricărui tip de eveniment, lucruri precum candy barul sau cocktail barul, de exemplu. Acestea două sunt deja pe lista de servicii inițiale cel puțin la nunți și botezuri, însă și aniversările și petrecerile corporate le-au asimilat cu succes.

 

Iată că, după doi ani în care evenimentele de orice tip au stat sub semnul incertitudinii, putem respira ușurați știind că pandemia s-a încheiat, și acum, cu responsabilitate bineînțeles, ne putem bucura de momentele unice pe care parcă le așteptăm de o viață.

Și tocmai pentru că a trecut așa mult timp, ne-am propus ca în acest articol să facem un update al trendurilor pe care le urmează cuplurile sau organizatorii de evenimente în sezonul actual, 2022.

 

Organizarea evenimentelor în aer liber – poate că restricțiile ne-au făcut să apreciem mai mult libertatea și bucuria de a respira aerul proaspăt, așa că și alegerea locațiilor pentru evenimente s-a mutat mai aproape de natură. Ultimele alegeri în materie de petreceri arată că preferințele pentru locațiile exterioare au crescut, și că tot mai multe cupluri aleg să-și desfășoare evenimentele în aer liber. În acest sens, aleg un peisaj cât mai boem și mai feeric, chiar dacă locația se află la câțiva km de oraș.

 Mult mai multe ”baruri” – spuneam mai sus de candy bar și cocktail bar, care deja, au devenit servicii de bază în cadrul tuturor evenimentelor. Totuși, pe parcursul anilor au apărut multe idei simpatice, pe care mulți organizatori le-au pus în practică în funcție de tematica evenimentului și de preferințele cuplurilor. Așadar, acum pregătește-te să fii surprins cu un Salty Bar, Cheese Bar, Cigarette Bar, Ice Cream Bar, iar lista poate continua. Dacă ai o idee îndrăzneață care se potrivește evenimentului tău, nu ezita să o pui în aplicare.

Tendințe naturale pentru decor – probabil că tranziția către locațiile în aer liber au un efect direct asupra acestui trend, deoarece atunci când ai natura în fundal să te încânte vizual, decorul meselor devine mult mai minimalist și simbolic, pentru a nu fura peisajul. Astfel, majoritatea persoanelor optează acum pentru aranjamente simple, create și compuse din elemente regăsite în natură, pentru a se încadra cât mai bine cu locația, dar și cu stilul boem.

Invitații electronice ­– limitarea contactului a mai născut o tendință care, de ce nu, e aici să ne ușureze viața de acum înainte: invitațiile electronice sau online. Fie că aleg un site dedicat pe care creează invitația, cu posibilitate de interacțiune, fie că aleg varianta unui design personalizat precum cele din EpicPlan pe care o pot trimite invitaților direct din platformă, invitația digitală a devenit noua modalitate de a-i anunța pe cei dragi de evenimentul tău, mai ales pe cei aflați la distanțe mari.

 

Acestea sunt principalele tendințe pe care noi, alături de mirii care utilizează platforma noastră de organizare și nu numai, le-am observat în materie de evenimente. Cu siguranță mai există și alte elemente inovative, precum cabinele foto 360, așa că înainte să alegi serviciile pentru evenimentul tău, te sfătuim să faci un research temeinic. Utilizează EpicPlan să știi ce pași trebuie să urmezi, iar astfel, planificarea va merge rapid și fără nici o urmă de stres.

Abonează-te la newsletter

Previous
Tips & Tricks pentru nunta voastră perfectă
Trendurile anului 2022 în organizarea evenimentelor